vineri, 11 mai 2012
E oficial: Bugetarii și pensionarii își primesc banii înapoi începând din iunie
Premierul Victor Ponta a anunțat luni, după prima ședință a Executivului, că salariile bugetarilor vor crește cu 8 la sută din 1 iunie, iar a doua etapă de majorare va fi acordată în luna decembrie.
De asemenea, pensionarii își vor primi bani reținuți ilegal în contul CASS.
Pensionarii vor primi în tranşe lunare banii reţinuţi ilegal drept contribuţii de asigurări sociale de sănătate de către Guvernul Boc.
De asemenea, premierul a mai anunțat că primarii care au primit de la Ungureanu bani din fondul de rezervă vor trebui să restituie banii dacă nu i-au cheltuit.
Victor Ponta anunțase deja, luni, în plenul Parlamentului, că a cerut specialiştilor din Ministerul Finanţelor să propună în şedinţa de marţi a Guvernului o soluţie prin care banii acordaţi de fostul Guvern către primăriile PDL să fie recuperaţi şi folosiţi la salarii şi pensii.
La începutul lunii aprilie, prin hotărâre, Guvernul Ungureanu a alocat primăriilor fonduri totale de 648 milioane lei (echivalent a 148 milioane euro), din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului, cei mai mulţi bani fiind acordaţi primăriilor PDL.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu